duminică, 23 iunie 2024

Iubirea față de câini

De când mă știu, nu am avut frică de câini și pentru asta sâmbătă am reușit să ajung iar la Adapostul Municipal pentru Câini – Iași. Am intrat în multe țarcuri (20-30, nu am stat să număr) cu un vermorel și am stropit cuștile, înăuntru și pe jos, pentru prevenirea și tratamentul infestațiilor cu păduchi, purici și căpușe.
 În acele țarcuri sunt câte 4-5 câini. Unul nu a încercat să mă atace. Nu am mai intrat înainte, nu ne cunoșteam și cu toate acestea toți, absolut toți au înțeles, au știut că sunt acolo să fac ceva bine pentru ei.
 Căinele are un comportament deviant din cauza nostră, altfel ei au aceste calități: 
 “Sunt frumoși fără a fi îngâmfați, puternici fără a fi obraznici, curajoși fără a fi violenți, au toate calitățile oamenilor, însă niciun viciu de-al lor. 
Din câte îmi dau seama, au un singur defect. 
Și, anume? 
Au încredere în oameni!” – citat din filmul Dogman (2023). 
 Am de învățat de la ei, modul lor de a arăta afecțiunea este energie pură. 
Sunt mulți ce spun că iubesc câinii, dar pentru unii această iubire este condiționată. Ei sunt cei care își iubesc doar câinii lor, din casa/curtea lor, alții fac din asta un mod de dominare, au mai mult de 2-3 câini și îi “educă” dictatorial și mai sunt cei care dăruiesc timp, energie și bani iar dragostea lor față de animalele non-umane se vede prin tot ceea ce fac. 
 Am în lista de prieteni asemenea oameni, cei din ultima categorie, mă înclin cu considerație în fața lor. 
lmmanuel Kant spune că: "Putem judeca inima unui om în funcţie de felul cum tratează animalele".

sâmbătă, 13 ianuarie 2024

Prietenul omului !



 

Pentru că pot și vreau, atunci când altceva nu mă împiedică, am hotărât să fac voluntariat la Adăpost Municipal Câini - Iași
Multe suflete în cuști și puțini Oameni ce au grijă de ele!
Sentimentele sunt amestecate, nu arunc cu piatra dar dacă cei care spun că iubesc animalele ar da o mână de ajutor atunci când se cere acest lucru, cu siguranță ar fi ceva mai bine și pentru cei din cuști.
Să fac apel la responsabilitate? 
Nu fac asta, dar vă spun că sterilizatul este gratuit, cel puțin pentru cei din Iași la acest Adăpost, contează cât doriți să vă implicați și dacă vă lipsește motivația, faceți o vizită la orice adăpost pentru câini.

Vă mulțumesc!

duminică, 7 ianuarie 2024

Normali sau defecți?

Nu cred că toate viețuitoarele (ființe înzestrate cu facultatea de a simți și de a se mișca) au sentimente de solidaritate, de iubire, de vinovăție, de compasiune, de ce mai vreți voi, dar cred că mai toate mamiferele (aici suntem incluși și noi, homo sapiens) avem sentimente. 
 Știu că sunt câteva specii de mamifere, ce trăiesc în grupuri și fac alianțe și alte treburi, dar mămica și tăticul matrapazlâcurilor este el, cel mai evoluat dintre toate: Homo Sapiens! 
 Relațiile dintre noi, oamenii, este pline cu de toate! Exact ca o shaorma! După 300 de mii de ani de evoluție! 
Nu fac o disertație pe această temă, spun că suntem mamiferele cu cele mai multe și eterogene sentimente. Asta ne ajuta? 
 Să dăm viața și să luăm vieți. Să ne iubim și să ne urâm în egală măsură, să avem milă dar și dispreț, să ne iertăm și să ne stigmatizăm. 
Relațiile interumane se bazează pe evoluția minții și mă/vă întreb, suntem defecți sau așa suntem normali?!

luni, 1 ianuarie 2024

Un început de an, un deceniu de pauză!

Salutare lume, cunoscuți – necunoscuți! Mi-am propus pentru anul 2024 să mă reapuc de scris, pentru că posteritatea îmi va fi recunoscătoare. Prin posteritate să se înțeleagă al meu copchil! 
Am atenționat pe nenea Goagăl că, uneori, voi folosi un limbaj uzual-pornografic, care suferiți de pudibonderie vă rog să vă luați pastilele înainte de a mă citi. 
Oamenii simt nevoia să-și făcă planuri la început de an, ca și cum totul o să meargă...conform planului. Fix plua bleagă! 
Planul merge atât timp cât faci ceva să meargă și cel mai bine merge atunci când... ați ghicit? Nu ai nici un plan! 
„Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!” spunea Adrian Pintea și puteți să încercați să faceți asta și în 2024. 
Eu, asta voi face! 
Să faceți și voi, așa o să fim mai mulți împliniți și mai puțin(i) frustrați. 
Spor în toate!

marți, 24 decembrie 2013

Leru-i ler !



Mos Batran(Craciun) cu par .... pe moaca , sa nu mai ai parte de tuica ,poate asa ajungi la copchii ce te asteapta , eu am crescut nu te mai astept , plec de acasa !
De Craciun fii mai bun ,fii adevarat …. cine poala mea a spus asta ! Adica in restul anului o ardem huidumeste si uite ca avem o zi sa ne spalam pacatele , misto !
Cu urarile stam bine , impartim la toti , sunt moca ! Daca  credem sau nu , mai putin important , imi spui : “Craciun fericit !” iti spun : “Hai sictir “  “Sa fie la toti ! ”  si uite asa ne avem ca fratii !
 Prietenasii mei , Craciunul are si o semnificatie religioasa , o mai baga cineva in seama ?
Fie ca ……. adica ceva asa de pomana , fie si de la mine , aiurea , dar asa suna 80% din aceste “urari” .
Sa aveti grija  de sufletul , trupul si mintea voastra , azi , maine si mereu !
Leru-i ler  si iar ler ! ! !